Plata anticipata a impozitului pe profit se amana
03.03.2010Firmele vor plati anul acesta impozitul pe profit la fel ca pana acum.
Astfel, plata anticipata a impozitului pe profit va fi amanata cu un an si va intra in vigoare abia in 2011, a declarat premierul Emil Boc.
„In 2010 nu se va plati impozit anticipat pe profit. Printre modificarile pe care le vom face la Codul fiscal vom pastra si pentru 2010 prevederea de a nu se plati anticipat impozit pe profit, pentru a sprijini mediul de afaceri”, a precizat primul-ministru, în cadrul prezentării raportului de activitate al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru anul trecut.
Plăţile anticipate, o povară pentru firme
Specialiştii spun că noul sistem de plată a impozitului pe profit îi va dezavantaja pe contribuabilii care vor avea în acest an rezultate mai proaste decât cele din 2009.
Potrivit Codului fiscal, toate firmele din România sunt obligate să plătească impozitul pe profit anticipat, în funcţie de rezultatele financiare din anul precedent, actualizate cu rata inflaţiei. Până anul trecut, acest sistem de impozitare era aplicat doar băncilor autohtone, precum şi sucursalelor instituţiilor financiare din străinătate.
Sursa: Evenimentul Zilei






