Piata imobiliara s-ar fi blocat oricum, si in lipsa crizei financiare
21.03.2009Piaţa imobiliară din România s-ar fi blocat oricum, din cauza necorelării cererii cu oferta, chiar dacă nu ar fi avut loc criza financiară, potrivit reprezentanţilor companiei de consultanţă Colliers International.
“Criza globală ne-a salvat de o criză locală”, a declarat, marÅ£i, Bogdan Georgescu, managing partner la Colliers International, la lansarea unui raport privind piaÅ£a imobiliară în 2009.
El a afirmat că piaÅ£a românească de profil a fost caracterizată de un “optimism deplasat”, oportunism ÅŸi superficialitate.
“Lăcomia ÅŸi superficialitatea ne făceau să nu vedem nevoile pieÅ£ei. (…) Perioada în care se vindea orice la orice preÅ£ s-a dus”, a spus reprezentantul Colliers.
El a arătat că nevoia de imobile în România este reală, dar oferta trebuie corelată cu cererea.
Georgescu a dat ca exemplu Aradul, unde au fost propuse 7-10 proiecte de mall-uri, însă necesarul era de unul sau maxim două centre.
El a adăugat că pentru repornirea pieţei dezvoltatorii trebuie să găsească soluţii alternative de finanţare, precum fonduri de investiţii, cooptarea de parteneri sau utilizarea de capital propriu, sau băncile trebuie să renunţe la unele condiţii, precum cele de preînchiriere, care nu pot fi îndeplinite, şi să accepte riscurile.
Georgescu a afirmat că se aşteaptă ca segmentul rezidenţial să rămână blocat.
“Nu văd o schimbarte pe termen scurt. (…) Oamenii se tem să cumpere, să investească”, a mai spus el.
Sursa: Mediafax






